Ca sa stii ce manânci, trebuie sa verifici etichetele alimentelor pe care le cumperi. Toate produsele ambalate sunt însotite de o caseta cu informatii nutritionale.
Iată care sunt principalele aspecte pe care trebuie să le urmărești pe eticheta alimentelor:
- conținutul în calorii, de obicei exprimat la 100 g sau la o porție (urmând ca tu să calculezi conținutul total în calorii al produsului)
- cantitatea de lipide, grăsimi saturate, mononesaturate și polinesaturate, și grăsimi trans (în special pacienții cu hipercolesterolemie sau boli cardiovasculare trebuie să fie atenți la conținutul în grăsimi al produselor)
- conținutul nutrițional și procentul din doza zilnică recomandată acoperită de produs (ex. un aliment poate conține vitamina C 50% din doza zilnică recomandată)
- cantitatea de glucide sau carbohidrați (important de urmărit în special la pacienții cu diabet sau probleme cu glicemia) și conținutul mascat în zahăr (fructoză, maltoză, dextrină)
- termenul de valabilitate, în special pentru produsele cu un grad mare de perisabilitate
- lista ingredientelor, compoziția în aditivi alimentari (E-uri), arome, coloranți, alergeni (soia, arahide, lapte, ouă, muștar, kiwi, căpșuni)
- indicații de păstrare, preparare și consum
- conținutul în sodiu (important de urmărit în special pentru pacienții cardiaci), lactoză (pentru pacienții cu intoleranță la lactoză)
- atenție la produsele “light” și la cele organice, ele pot fi contrafăcute și pot ascunde anumite pericole pentru sănătate
- numele și adresa producătorului
- întotdeauna verificați integritatea ambalajelor produselor alimentare
- atunci când cumpărați carne, verificați dacă magazinul are certificatul de control sanitar-veterinar
Alimentele procesate trebuie examinate cu atenție deoarece pot ascunde numeroase pericole pentru sănătate. Nu cumpărați produse alimentare care nu sunt etichetate și care sunt expuse la vânzare în locuri și condiții necorespunzătoare, pentru că pot fi alterate. Atunci când achiziționați produse alimentare din piețe, verificați-le caracteristicile organoleptice (culoare, miros, aspect, gust). Nu cumpărați produse neambalate de la comercianți care nu respectă regulile de igienă, sunt murdari sau prezintă semne de boală (tuse, strănut, răni, infecții cutanate).