Toată lumea știe că fara inimă, creier sau plămâni nu se poate trăi. De asta se și numesc organe vitale, pentru ca îndeplinesc funcții esențiale pentru menținerea vietii. Ce se poate spune însă despre restul organelor?
Lipsa lor este compatibilă cu viața? Sau mai mult, există oare organe în corpul nostru de care nu avem nevoie? Să le luăm pe rând.
Apendicele – Așa cum îi spune și numele, este o anexă (appendix) a cecului, cu care are și originea embriologică comună. Apendicele este considerat un organ vestigial (rudimentar), care și-a pierdut funcția odată cu evoluția speciei: la primate se consideră că avea rol în diegstia celulozei, însă la om rolul pare să fie neglijabil – pare să aibă rol imunologic, făcând parte din sistemul limfatic intestinal (GALT, gut associated lymphoid tissue) și în menținerea florei bacteriene intestinale. Problema este că apendicele se poate bloca, inflama și infecta, rezultând apendicita acută. Cârcotașii ar putea spune că apendicele există doar ca să aibă și chirurgii ce să opereze. Extirparea chirurgicală a apendicelui nu creează probleme de sănătate pe termen lung.
Amigdalele – Amigdalele sau tonsilele faringiene fac parte din cercul limfatic al gâtului (Waldayer). Ele sunt localizate la poarta de intrare în tractul respirator, fiind considerate un filtru pentru agenții infecțioși. Din acest motiv, ele se infectează frecvent în copilărie și pot uneori necesita operație pentru scoaterea lor (amigdalectomie).
Polipii (vegetațiile adenoide) – Și ei fac parte tot din sistemul limfatic Waldayer și necesită adesea îndepărtarea chirurgicală (adenoidectomie), din cauza inflamației.
Colecistul (vezicula biliară) – Colecistul, numit popular fiere, este o anexă a tubului digestiv care are un rol bine definit: concentrează și stochează bila în perioadele dintre mese (interprandial), urmând să o elibereze în timpul meselor pentru favorizarea digestiei lipidelor. Colecistectomia reprezintă îndepărtarea chirurgicală a colecistului inflamat (colecistită).
Timus – Timusul este o glandă localizată în mediastinul anterior, care are rol în maturarea sistemului imun. Bine dezvoltată în copilărie, ea involuează până la dispariție odată cu înaintarea în vârstă. Operația de scoatere a timusului (timectomie) poate fi necesară în cancerul timic sau miastenia gravis.
Splină – Splina este un organ limfatic cu rol în eliminarea agenților infecțioși și a distrugerii celulelor sangvine îmbătrânite. În caz de traumatisme splenice, purpură trombocitopenică idiopatică, splenomegalie cu hipersplenism sau anumite boli hematologice poate fi indicată scoaterea splinei (splenectomie). Un individ poate trăi fără splină, însă este predispus de a dezvolta anumite infecții și trebuie să beneficieze de un set de vaccinări (anti-Hemophilus, antipneumococică).
Măselele de minte – Molarii de minte au apărut în evoluția speciei pentru o mai bună masticație a frunzelor. Pentru omul modern, rolul măselelor de minte a cam dispărut și deseori cauzează probleme (odată cu evoluția omului mandibula s-a micșorat, nefiind loc suficient pentru erupția acestora), pentru care necesită extracție.
Uterul – Funcția uterului este una singură: cea de susținere a creșterii unui făt în timpul sarcinii. Histerectomia, operația de scoatere a uterului, are un impact psihologic semnificativ asupra femeii, însă în caz de cancer poate fi salvatoare de viață.
Tiroida – Glanda tiroidă poate fi considerată un organ vital, având în vedere că tiroidectomia (operația de scoatere a tiroidei) trebuie obligatoriu urmată de tratament de substituție hormonală.
Rinichiul – Persoanele cu rinichi unic congenital, funcțional sau chirurgical pot avea o viață normală, însă trebuie să aibe o grijă sporită pentru rinichiul restant.
Există organe de care ne putem lipsi?
În trecut exista o tendință de a indica scoaterea amigdalelor la toți copiii; astăzi, amigdalectomia se face doar în cazuri selecționate. În cadrul laparotomiilor albe pentru suspiciunea de apendicită, unii chirurgi scoteau totuși apendicele chiar dacă nu era inflamat. Chiar dacă rolul acestor organe pare mai puțin important, este posibil ca rolul lor să fie incomplet elucidat și să ne dorim aceste organe înapoi (spre exemplu, un studiu recent publicat în European Heart Journal a arătat că amigdalectomia sau apendicectomia înainte de 20 ani a fost asociată cu un risc crescut de infarct prematur). Concluzia este că fiecare organ are rolul lui și că nu ar trebui renunțat la el decât dacă există motive medicale care o impun.