Adenoidita cronică, polipii nazali sau vegetaţiile adenoide

Polipii nazali (vegetatiile adenoide) apar ca urmare a unor infectii acute repetate la nivelul rinofaringelui si foselor nazale, care favorizeaza hipertrofia tesutului limfoid adenoidian.

În final, ţesutul limfoid capătă un aspect pseudo-tumoral, cunoscut şi sub numele de vegetaţii adenoide. La nou-născuţi ţesutul limfoid retrofaringian este de dimensiuni mici. El începe să se dezvolte în primul an de viaţă, creşterea acestuia variind de la un copil la altul şi atingând dimensiunea maximă la vârsta de 10-12 ani. După această vârstă, ţesutul adenoidian tinde să regreseze. Perioada de creştere a ţesutului adenoidian este cea care creează probleme. La naştere, nazofaringele şi implicit, ţesutul adenoidian este expus la multe microorganisme. Colonizarea tractului respirator superior este iniţiată încă de la naştere. La vârsta de 6 luni, de la acest nivel se pot izola lactobacili, streptococi anaerobi, specii de Fusobacterium, Actinomyces şi Nocardia. Flora normală conţine streptococi alfa-hemolitici, enterococi, specii de Corynebacterium, stafilococi coagulază-negativi, specii de Neisseria, Haemophilus, Microccocus şi Stomatococcus. Ţesutul adenoidian se poate infecta cu specii patogene, care pot disemina şi produce infecţii ORL.

Cauze

Ţesutul adenoidian (tonsila faringiană) face parte dintr-un grup de ganglioni limfatici, cunoscut sub numele de inelul amigdalian Waldayer. Ţesutul limfoid, indiferent de localizarea sa din organism, are rolul de a lupta împotriva infecţiilor. Invazia microbiană poate fi atât de mare încât poate duce la infectarea ţesutului limfoid, cu apariţia adenoiditei, ce se poate prelungi pe durata mai multor săptămâni sau luni de zile. La majoritatea copiilor, ţesutul adenoidian se măreşte în perioada copilăriei, ca urmare a frecvenţei mari a infecţiilor din sfera ORL. Reactivitatea imunologică a organismului este cea implicată în dezvoltarea ţesutului limfoidian, modulând intensitatea hipertrofiei acestuia. La unii copii, ţesutul adenoidian continuă să crească, blocând comunicarea foselor nazale cu faringele, cu apariţia sforăitului, respiraţiei orale şi vocei nazonate. În plus, vegetaţiile adenoide favorizează apariţia de episoade de otită medie, datorită blocării comunicării trompei lui Eustachio.

Clinic: Semne şi simptome

Mărirea în dimensiuni a ţesutului adenoidian afectează respiraţia şi produce congestie nazală, sforăit şi respiraţie nazală. Vegetaţiile adenoide mai pot asocia: rinoree muco-purulentă persistentă, durere în gât, disfagie (dificultăţi de înghiţire), mărirea în dimensiuni a ganglionilor laterocervicali, otită medie, cefalee, tuse, voce nazonată, simptome de afectare a sinusurilor. În cazurile severe, ţesutul adenoidian produce o obstrucţie completă, cu apariţia apneei în somn (episoade de oprire a respiraţiei în timpul somnului, pentru câteva secunde). Un alt semn îl reprezintă oboseala permanentă a copilului, ca rezultat a întreruperii somnului legate de blocajul nazal ce se agravează noaptea. Copiii care nu dorm suficient pot dezvolta tulburări de comportament, consecutive oboselii.

Diagnostic

La examenul clinic, copilul este palid, obosit, cu respiraţie orală, nas subţire cu fose nazale de mici dimensiuni, boltă palatină ogivală, cu implantare vicioasă a dentiţiei.  La examinarea faringelui se observă o formaţiune pseudotumorală cu localizare în rinofaringe, ce se mobilizează prin mişcarea vălului palatin.

În afara istoricului personal de infecţii şi al examenului clinic, cel mai util mod de a evalua dimensiunile vegetaţiilor adenoide este efectuarea unei radiografii simple a regiunii gâtului. Examenul radiologic va evidenţia atât dimensiunea polipilor nazali, cât şi gradul de obstrucţie nazală pe care aceştia o asociază. Vizualizarea directă a ţesutului adenoidian hipertrofiat se poate obţine pe baza rinoscopiei posterioare. Aceasta este folositoare la diferenţierea polipilor nazali de alte cauze de obstrucţie nazală posterioară, cum sunt corpii străini. Diagnosticul diferenţial trebuie să mai includă şi: rinosinuzitele cronice, alergia nazală asociată sau nu cu suprainfecţie, tumorile foselor nazale şi rinofaringelui, deviaţia de sept nazal, atrezia coanală, amigdalita, hipertrofia amigdaliană, macroglosia, obezitatea (IMC >25), sinuzita, lipodistrofia generalizată, limfomul, malformaţia Pierre-Robin (3 componente: micrognaţie sau retrognaţie, glosoptoză, palatoschizis).

Complicaţii

În cazuri severe, obstrucţia nazală poate duce la eşec al creşterii, hipertensiune pulmonară, cord pulmonar şi insuficienţă cardiacă dreaptă.

Tratament

Deşi unii copii necesită intervenţie chirurgicală pentru adenoidita cronică, la unii dintre aceştia hipertrofia adenoidiană este normală. Dacă ţesutul adenoidian nu este infectat, tratamentul chirurgical poate să nu fie necesar deoarece tendinţa polipilor este spre regresie de la sine, pe măsură ce copilul se apropie de adolescenţă.

Tratamentul adenoiditei cronice constă în exereză chirurgicală (adenoidectomie).  Uneori, în acelaşi timp chirurgical se practică şi tonsilectomia (îndepărtarea amigdalelor). Adenoidectomia este indicată în următoarele cazuri: dificultăţi de respiraţie (respiraţie orală, obstrucţie nazală severă), apnee de somn, infecţii ORL recurente. Îndepărtarea vegetaţiilor adenoide este importantă mai ales în cazul infecţiilor frecvente sinusale şi otice. Mărirea în dimensiuni a ţesutului adenoidian interferă cu ventilarea urechii medii, cu apariţia de otite medii şi chiar cu pierderea temporară a auzului.

Adenoidectomia, asociată sau nu tonsilectomiei, este efectuată de regulă în ambulator, cu excepţia cazurilor în care unele probleme medicale necesită internare. Adenoidectomia se efectuează sub anestezie generală, şi constă în cauterizarea sau ablaţia ţesutului adenoidian, pe cale orală (fără a necesita efectuarea unei incizii cutanate). Procedura nu depăşeşte 20 de minute, iar folosirea cauterului împiedică hemoragiile masive.

Recupererea după adenoidectomie se observă după câteva zile, în care persistă o durere şi disconfort moderate. Copilul poate prezenta dureri în gât şi trebuie să consume alimente cu consistenţă scăzută.

În mai puţin de o săptămână după procedura chirurgicală, recuperarea este totală. Zona de la nivelul căreia s-au excizat polipii se vindecă natural, fără cicatrici. După adenoidectomie, simptomele dispar imediat, cu excepţia cazurilor în care ţesutul edemaţiat duce la apariţia unor simptome temporare.

Nu există contraindicaţii absolute ale adenoidectomiei, cu excepţia afecţiunilor în care nu se poate efectua anestezia generală.

Complicaţiile chirurgicale ce pot apărea sunt: hemoragia postoperatorie, abcesul retrofaringian şi otita medie supurată. În cazul modificării de volum a ţesutului adenoidian (inclusiv al exciziei acestuia), muşchii palatului trebuie să se acomodeze astfel încât să producă o închidere a nazofaringelui, în timpul vorbirii şi deglutiţiei. O inabilitate a muşchilor velofaringieni de a se acomoda poartă denumirea de insuficienţă velofaringiană, o posibilă complicaţie postoperatorie.

foto: drugster.info

Comments  

# maya 2012-01-24 10:12
Ce recomandati in cazul unui copil cu keilognato palato skizis, care datorita vegetatiilor adenoidiene ajunge la sdr de apnee in somn si in contextul unei infecii locale somnul devine foarte afectat?
Multumesc!
Reply | Reply with quote | Quote
# admin 2012-01-24 13:57
Consult BMF pentru corectia defectului si consult ORL pentru a stabili oportunitatea adenoidectomiei .
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh