Inima nu doare

Unul dintre cele mai frecvente mituri medicale este că inima nu doare.

Există chiar și versiuni îmbunătățite ale mitului: inima nu doare, ci doar înțeapă sau inima nu doare, ci doar mușchiul inimii. Ei bine, inima doare (și uneori rău de tot – vezi durerea din infarctul miocardic, care este în top 3 al celor mai dureroase afecțiuni), iar durerea este un simptom cardinal în bolile cardiovasculare. Sigur că există și afecțiuni cardiace care nu evoluează cu durere, dar care nu sunt complet silențioase (se pot manifesta cu palpitații, dificultate la respirație, capacitate redusă de efort, edeme).

Durerea de inimă

Durerea de origine cardiacă este o durere toracică anterioară care are anumite caracteristici (prototipul este durerea din angina pectorală stabilă) – durere retrosternală sau precordială, resimțită pe o suprafață mai mare (arătată cu palma) ca o senzație de jenă, strângere, sfredelire, presiune, apăsare sau constricție, cu iradiere în zona gâtului, în umeri și brațe (în special brațul stâng până la ultimele 2 degete ale mâinii stângi), declanșată la efort, frig, emoții intense (inclusiv certuri) sau după mese copioase, care durează câteva minute și se ameliorează la repaus (sau la administrarea de nitroglicerină tablete/spray sublingual) și poate fi însoțită de transpirații, palpitații, senzație de lipsă de aer (sufocare), paloare, greață, amețeală.

De obicei, durerile ascuțite (înțepăturile) care țin câteva secunde, cele care se modifică cu respirația, tusea sau la schimbarea poziției, care pot fi localizate în punct fix cu degetul sau care se accentuează la palparea toracelui NU sunt de cauză cardiacă. Excepție de la această regulă este durerea din pericardită, care se agravează la inspirație și în poziția culcat. Există și dureri cardiace atipice, care pot preta la confuzii: arsuri la nivelul sternului (reflux gastroesofagian), durere în dinți (nevralgie dentară) sau epigastru (gastrită, boală ulceroasă), durere de spate (artroză), înțepături (nevralgie, afecțiune musculo-scheletală, atacuri de panică, distonie neurovegetativă).

De cele mai multe ori, durerea toracică nu este de origine cardiacă, însă prima oară ne gândim întotdeauna la cauze cardiovasculare (întrucât acestea pot fi amenințătoare de viață și necesită tratament de urgență – infarctul miocardic, disecția de aortă, embolia pulmonară) și abia apoi la alte cauze, care sunt mult mai frecvente (nevralgia intercostală, reflux gastroesofagian, afecțiuni osteoarticulare, infecții pulmonare). Ori de câte ori un pacient se prezintă cu durere toracică anterioară acută trebuie efectuată o evaluare rapidă (sau măcar un EKG) pentru excluderea unei cauze cardiace.

De ce doare inima?

Durerea cardiacă ischemică apare ca urmare a stimulării mecano- și chemoreceptorilor (sensibili la adenozină) de la nivelul pereților vasculari. Impulsul dureros este transmis pe calea fibrelor simpatice și parasimpatice din plexul cardiac (fibre aferente viscerale generale) via tractul spinotalamic până la talamus, care activează ulterior anumite arii ale creierului.

Referințe: 1. Mechanisms of cardiac pain, 2. Molecular mechanisms of cardiac ischemic pain, foto: British Heart Foundation

Add comment


Security code
Refresh