Dieta Atkins este una dintre cele mai populare dar ?i argumentate ?tiin?ific diete pentru sl?bit.
Creată în 1972 de cardiologul Robert Atkins cu scopul de a-și rezolva propriile probleme cu greutatea, dieta Atkins este o dietă cetogenică săracă în carbohidrați, care obligă organismul să ardă grăsimile în locul glucidelor pentru a produce energie. Carbohidrații sunt principala sursă de energie în organism, însă în condițiile unui regim restrictiv în glucide, lipsa stimulului glicemic antrenează o scădere a insulinei, care la rândul ei duce la lipoliză (arderea grăsimilor) și cetoză (urmare a metabolizării lipidelor se formează corpi cetonici). Practic are loc o trecere de la arderea glucidelor la arderea grăsimilor ca principală sursă de energie.
Dieta Atkins are 4 etape: inducția (14 zile), scăderea în greutate (2-3 săptămâni), pre-menținere (săptămâni-luni) și menținere. În faza de inducție se impune restricția glucidică la maximum 20g carbohidrați/zi (reprezentate în principal de legume și mai puțin fructe, care trebuie evitate), care determină comutarea metabolismului pe arderea grăsimilor pentru furnizarea de energie și diminuarea senzației de foame (prin resetarea nivelului normal al glucozei din sânge). În faza de inducție se recomandă administrarea de suplimente cu vitamine și minerale (fără fier). Confirmarea cetozei se poate face fie prin apariția unor semne clinice (gust metalic, respirație cu miros dulce), fie prin folosirea unor dip-stickuri urinare. Odată inițiată cetoza, se va crește progresiv aportul de carbohidrați cu 5g/săptămână până la 25-50g/zi, timp în care vor fi mobilizate lipidele din depozitele adipoase cu o scădere ponderală de 1-2 kg/săptămână; în acestă fază de scădere în greutate sunt permise doar glucide cu indice glicemic scăzut, cu precauție pentru a nu reveni la obiceiurile alimentare anterioare (multe persoane eșuează în această etapă căzând pradă tentațiilor dulci, urmare a interpretării greșite a permisiunii de creștere ușoară a aportului de glucide, chiar dacă au ținut cu strictețe faza de inducție). În etapa de pre-menținere se vor introduce treptat alimentele cu indice glicemic mare (dulciuri rafinate, paste, ciocolată, prăjituri, înghețată), crescând cantitatea de carbohidrați cu 10 g/săptămână, dar menținând și o scădere în greutate de câteva sute de grame pe săptămână, în scopul atingerii greutății dorite (care la nivel metabolic reflectă atingerea echilibului glucidic Atkins). Ultima etapă începe atunci când a fost atinsă greutatea corporală normală, putându-se diversifica total alimentația, dar în condițiile unui aport glucidic de maxim 90 g/zi. Fluctuațiile greutății în această fază nu trebuie să fie mai mari de 1-1.5 kg/săptămânal; dacă se observă o creștere ponderală de peste 2-2.5 kg se va reveni la etapa a 2-a, de scădere în greutate, pentru ca organismul să se obișnuiască din nou cu cantitatea scăzută de carbohidrați. În calcularea aportului glucidic este important de luat în considerare și zahărul din băuturi (cafea, ceai, suc) și alcool. Beneficiile dietei sunt reprezentate de scăderea în greutate, scăderea riscului cardiovascular, ameliorarea profilului lipidic (scade LDL-colesterol, crește HDL-colesterol) și a insulinorezistenței.
Dieta Atkins este indicată în obezitate, hipercolesterolemie, diabet zaharat, alte boli cardiometabolice (hipertensiune arterială), sindromul ovarelor polichistice și chiar epilepsie (Freeman et al). Avantajul acestei diete constă în aceea că nu este restrictivă (nu înfometează) și nu predispune la recâștigarea kilogramelor pierdute (efect yo-yo).
Dincolo de aceste beneficii, dieta Atkins a primit și numeroase critici: scăderea aportului de glucide înseamnă o creștere relativă a ingestiei de lipide și proteine în alimentația zilnică, cetoza poate avea consecințe negative pe termen lung, iar dietele low-carb au fost asociate chiar cu o creștere a riscului cardiovascular.