Sugarul de 3 luni

Bebelu?ul t?u de 3 luni începe s? te perceap? ca persoan? distinct? fa?? de el. Se bucur? sincer la vederea membrilor familiei ?i a celor pe care îi cunoa?te ?i îi plac. Adoră să „vorbească” cu tine şi cu aproape oricine e disponibil pentru o conversaţie. Faţă în faţă cu un adult în care are încredere, copilul şi adultul împărtăşesc în 30% din timp aceleaşi expresii afective:intesitatea zâmbetului, deschiderea ochilor, coborârea/ridicarea colţurilor gurii . Aceste comportamente arată abilitatea copilului de a împărtăşi stări emoţionale, primul pas în dezvoltarea comunicării; de asemenea arată aşteptările în curs de dezvoltare ale copilului(şi părinţilor) în legătură cu relaţiile sociale.

Părul copilului tău a început să-şi schimbe culoarea şi textura; părul cu care s-a născut va fi înlocuit cu unul nou, definitiv. Acest proces va continua pentru o lună sau două. Culoarea ochilor se poate schimba, de asemenea.

Mult mai pronunţate sunt , însă, schimbările ce apar în ablităţile lui fizice. Corpul lui devine mai împlinit pe măsură ce i se dezvoltă musculatura. În timp ce stă întins pe burtă, el este capabil să susţină greutatea capului şi a trunchiului pe un singur braţ şi să-şi ridice capul la un unghi de 90 de grade. Poate să-şi întoarcă capul în toate direcţiile, să-l ridice când stă culcat pe spate şi să-şi privească picoarele. De asemenea, el a câştigat abilitatea de a-şi ridica picioarele destul cât să-şi atingă mâinile cu genunchii sau cu degetele.

Tot aşa de bine se dezvoltă şi simţurile micuţului tău. Auzul lui este aproape la fel de bun ca al unui adult, putând localiza sursa sunetelor şi reacţionând la muzică. Arată interes faţă de producerea sunetelor şi pe unele dintre ele le repetă iar şi iar. Până la sfârşitul acestei luni, vederea devine cromatică, poate focaliza şi poate vedea obiecte la distanţă de aproape patru metri; urmăreşte cu uşurinţă un obiect sau o persoană în mişcare.

O altă mare realizare a acestei luni este dormitul continuu timp de 10-11 ore şi cele 2-3 reprize de somn din timpul zilei. Pentru un somn mai bun, pune-l la culcare la primele semne de căscat, frecat al ochilor şi dezinteres faţă de joacă.

Medicul tău pediatru probabil te va sfătui să începi introducerea alimentelor solide în dieta copilului tău între lunile a patra-a şasea. Introdu câte un singur nou aliment odată; dacă bebeluşul tău refuză alimentele solide, nu-l forţa să le mănânce. Continuă să-i oferi câte puţin dintr-un singur aliment nou la fiecare masă. O să-i prindă gustul în cele din urmă.

Dezvoltare fizică

  • Se poate rostogoli de pe spate pe burtă sau invers
  • Îşi poate întoarce capul în toate direcţiile
  • Îşi ţine capul drept şi ferm pentru scurt timp
  • Trage un obiect spre el şi îl duce spre gură
  • Pot apărea primii dinţi
  • Poate fi pregătit să încerce alimentele solide
  • Poate ţine, scutura şi mişca voluntar o jucărie
  • Poate distinge mirosurile

Dezvoltare socială

  • Râde când socializează; plânge când îi este întreruptă joaca
  • Este interesat de reflexia în oglindă şi îi zâmbeşte
  • Încearcă să se aline singur
  • Vociferează pentru a începe socializarea
  • Râde când este gâdilat
  • Muzica îl linişteşte

Dezvoltare intelectuală

  • Are memorie de scurtă durată (5-7 secunde)
  • Râde şi vociferează mai mult cu o persoană faţă în faţă decât cu poza uneia
  • Îi place să scoată diverse sunete noi şi să imite tonalităţi

Add comment


Security code
Refresh