Conjunctivita

Conjunctivita reprezint? inflama?ia conjunctivei, advice prostate membrana care acoper? ochiul ?i c?ptu?e?te pleoapele la interior.

Rolul conjunctivei oculare este de protecție și menținere umedă a globului ocular. Principala manifestare clinică a conjunctivitei este înroșirea ochiului, ca urmare a dilatației vaselor de sânge. Boala este foarte frecventă la copii, la care conjunctivita infecțioasă poate fi însoțită și de infecții în sfera ORL (răceală, faringo-amigdalită, otită).

Cauze

  • infecții bacteriene sau virale (Stafilococi, Streptococi, Haemophilus influenzae, adenovirusuri, enterovirusuri, virusuri gripale, herpesvirusuri), mai rar parazitare sau fungice
  • bolile copilăriei (rujeolă, rubeolă)
  • alergii la praf, polen, păr de animale (în special la pacienții cu antecedente de manifestări alergice – rinită, dermatită atopică sau eczemă)
  • contact cu agenți iritanți (substanțe chimice, corpi străini, detergenți, sprayuri, fum, gaze, produse cosmetice, săpun)
  • transmitere maternofetală la naștere (conjunctivită gonococică sau cu Chlamydia) – care poate pune în pericol vederea
  • lentile de contact deinfectate necorespunzător

Factori de risc

Factorii de risc pentru apariția conjunctivitei sunt:

  • ștrandurile și piscinele neigienizate
  • colectivitățile de copii (creșă, grădiniță, școală, tabară)
  • folosirea în comun a prosopului de față și a machiajelor
  • expunere în mediu poluat

Semne și simptome

După contactul infecțios, perioada de incubație este de câteva ore-zile pentru conjunctivita bacteriană și până la 7 zile pentru cea virală. Conjunctivita infecțioasă este contagioasă, ea putând fi transmisă de la un ochi la celălalt prin simpla frecare a ochiului bolnav și atingerea celui sănătos.

Simptomele pot fi la un singur ochi (unilaterale) sau la ambii ochi (bilaterale):

  • înroșirea conjunctivei și a ochiului (hiperemie conjunctivală)
  • durere oculară
  • lăcrimare excesivă
  • secreție alb-gălbuie (purulentă) sau verzuie – în special după somn, la baza genelor și colțul ochiului
  • vedere încețoșată
  • senzație de nisip în ochi sau arsură oculară
  • umflarea pleoapelor
  • fotofobie (disconfort la privirea unei lumini puternice)
  • adenopatie (mărire a ganglionilor) pre sau retroauriculară
  • mâncărime (prurit conjunctival)
  • alte manifestări alergice: strănut, mâncărimea pielii, rinoree (secreții nazale)

Clasificare

Conjunctivita poate fi: catarală, purulentă, pseudomembranoasă, nodulară sau eruptivă.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza examinării clinice realizată de către medicul oftalmolog. Uneori poate fi necesară recoltarea unei probe de secreție oculară cu ajutorul unui tampon steril, care va fi analizată pentru depistarea agentului cauzal.

Tratament

Pentru conjunctivita bacteriană se recomandă picături cu antibiotice (colir) sau unguente, care se aplică de 3-4 ori/zi, timp de 7 zile (chiar dacă simptomele se remit mai repede, tratamentul trebuie continuat până la final pentru a preveni apariția recidivei); după instilarea picăturilor în unchiul intern al ochiului (nu pe cornee), se închid pleoapele și se mențin închise timp de 1-2 minute. Conjunctivita virală se vindecă de la sine în circa 7 zile. În cazul conjunctivitei alergice se recomandă antihistaminice, decongestionante, stabilizatori ai mastocitelor, corticosterizi și picături antiinflamatorii. Dacă există secreții abundente, se recomandă spălături conjunctivale cu acid boric sau alte antiseptice. În conjunctivita gonococică se administrează antibioterapie sistemică.

Pentru grăbirea vindecării se recomandă evitarea folosirii machiajului, protejarea ochilor de praf sau alți iritanți și aplicarea de comprese călduțe pe ochi. Pe durata persistenței inflamației se recomandă purtarea de ochelari în locul lentilelor de contact. Scăderea acuității vizuale în ciuda tratamentului corect aplicat necesită reevaluare oftalmologică.

Ca remedii naturiste sunt recomandate infuzia de albăstrele și ceaiul de mușețel (neagreat de oftalmologi).

Prevenirea transmiterii conjunctivitei infecțioase

  • evitați să vă frecați la ochi
  • spălați-vă pe mâini des cu apă și săpun, mai ales după ce puneți picături în ochi sau vă spălați pe față
  • nu împrumutați și nu refolosiți recipientele cu picături oculare
  • ștergeți secrețiile oculare anormale (mucoase, purulente, fibrinoase)  cu un tampon steril
  • nu folosiți în comun prosoapele sau batistele
  • dezinfectați mobilierul din baie (chiuvetă, robinet, oglindă)
  • schimbați frecvent fața de pernă
  • nu împrumutați produsele de machiaj (ex. creion pentru ochi, rimel, fard pentru pleoape) sau alte produse de îngrijire facială (creme)
  • mențineți o igienă riguroasă a lentilelor de contact
  • protejați-vă ochii cu ochelari de protecție sau de soare
  • folosiți lacrimi artificiale pentru a menține ochiul umed și curat
  • mențineți copilul la domiciliu și anunțați la grădiniță/școală că are conjunctivită

Complicații

Netratate, conjunctivitele pot croniciza sau pot da complicații corneene, cu afectarea vederii.

Add comment


Security code
Refresh