see Helvetica, Arial, sans-serif; color: #333333;">

Propriet??ile cordului se refer? la cele 5 func?ii principale ale cordului: cronotrop?, batmotrop?, inotrop?, dromotrop? ?i tonotrop?.

Funcţia cronotropă (automatismul)

este dată de frecvenţa descărcării impulsurilor electrice din centrul pacemaker al cordului (nSA)

Funcţia batmotropă (excitabilitatea)

este dată de capacitatea fibrelor miocardice de a genera potenţiale de acţiune atunci când sunt stimulate
excitabilitatea se modifică în funcţie de starea în care se găsesc canalele ionice (stare activă, activabilă sau inactivabilă); modificările excitabilităţii sunt exprimate prin existenţa a 3 perioade pe durata PA: perioadă refractară absolută, perioadă refractară relativă, perioadă excitabilă

în fibrele cu răspuns rapid:

PRA = cuprinsă între începutul fazei 0 şi până la jumătatea fazei 3; fibra miocardică este inexcitabilă deoarece canalele de Na prin care se poate produce depolarizarea nu pot fi activate
PRR = corespunde celei de-a doua jumătăţi a fazei 3; fibra miocardică poate fi excitată doar de stimuli cu intensitate mai mare decât intensitatea prag deoarece canalele de Na sunt parţial activabile
PE = corespunde fazei 4 în care celulele sunt total repolarizate iar depolarizarea este posibilă deoarece canalele de Na au trecut în starea activabilă
La fibrele Purkinje mai există o stare de hiperexcitabilitate la finalul fazei 3 a PA, în care stimuli chiar cu intensitate foarte mică pot depolariza celula.

în fibrele cu răspuns lent:

PRA = cuprinsă între începutul fazei 0 şi până la finalul fazei 3; celulele sunt inexcitabile
PRR = cuprinsă între finalul fazei 3 şi finalul fazei 4; celulele sunt hipoexcitabile. PRR este cel mai scurt în nSA.
Perioada refractară postrepolarizare = cuprinde o porţiune variabilă din faza 4, în care chiar dacă celulele sunt repolarizate complet, este dificil să se genereze un nou PA;
Perioada refractară lungă a fibrelor cu răspuns lent asigură o influenţă minimă a celulelor pacemaker de către stimuli externi

Funcţia dromotropă (conductibilitatea)

este dată de proprietatea celulelor miocardice (de lucru, dar în special a celor aparţinând sistemului excitoconducător) de a conduce impulsurile generate
conducerea se face prin sinapse electrice – joncţiuni gap
conducerea este unidirecţională (datorită PRA care nu permite celulelor depolarizate să fie stimulate din nou)
poate fi evaluată electrocardiografic prin lungimea segmentului PR/PQ
sistemul nervos simpatic creşte conducerea, iar cel parasimpatic o inhibă

Funcţia inotropă (contractilitatea)

defineşte proprietatea miocardului de a se contracta ca urmare a stimulării electrice; contracţia optimă se face la o lungime optimă a fibrelor de 2,2μ
factori inotropi (+): adrenalina, β agoniştii adrenergici, sistemul nervos vegetativ simpatic, tonicardiacele (digitalice, bipiridine, metilxantine – teofilina, aminofilina), Ca
factori inotropi (-): acetilcolina, β blocantele adrenergice, sistemul nervos vegetativ parasimpatic, blocantele canalelor de Ca (DHP, benzotiazepine, fenilalchilamine), hiperK, ischemia locală (prin creşterea concentraţiei de protoni).

Funcţia tonotropă (tonicitatea)