Hipertrofia ventricular? stâng? (HVS) este una dintre cele mai frecvente entit??i clinice din patologia cardiovascular?, physician fiind mecanismul prin care cordul reac?ioneaz? la suprasarcinile de presiune (hipertrofie concentric?) ?i volum (hipertrofie excentric? cu dilata?ie).
Hipertrofia cardiacă poate apărea și fiziologic, la atleții de performanță (cordul atletului). Adesea pacienții se îngrijorează mult atunci când aud sintagma “cord mărit” sau “pereții inimii îngroșați”, și pe bună dreptate; hipertrofia ventriculară este un factor de risc cardiovascular independent, ce duce la disfuncție diastolică, ischemie și insuficiență cardiacă. Dar, în era în care se tentează remuscularizarea cardiacă prin diverse metode (nenomedicină, terapie cu celule stem, tehnici de inginerie genetică), fiecare fibră musculară cardiacă trebuie considerată o adevărată rezervă de aur. Sigur că terapia cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) pentru modularea remodelării cardiace și regresia hipertrofiei este perfect justificată. Totuși, atunci când organismul nostru ne oferă o rezervă de miocard nu ar trebui doar să o desconsiderăm ci ar trebui să ne gândim și la potențialele ei efecte benefice.
Hipertrofia ventriculară alterează hemodinamica cardiacă și generează ischemie, însă poate fi un factor de prognostic bun pentru pacienții care suferă un infarct de miocard. Iată care sunt argumentele pentru care hipertrofia ventriculară stângă este un capital valoros în contexului unui sindrom coronarian acut:
- un cord hipertrofiat este expus ischemiei, ca urmare a disproporției între circulația coronariană, care nu mai poate suplini nevoile unei mase miocardice mărite; în timp se dezvoltă fenomenul de precondiționare și apar ramuri colaterale care fac miocitele hipertrofiate mai rezistente la hipoxie, astfel încât un cord cu hipertrofie ventriculară stângă suferă mai ușor leziunea ischemică.
- chiar și în eventualitatea unui infarct miocardic extins, necroza transmurală (a peretelui cardiac pe toată grosimea sa) este aproape imposibilă; acest lucru face ca suprapunerea unui infarct pe un cord hipertrofiat să nu ducă la diskinezie parietală semnificativă. Lipsa de severitate a necrozei se poate evidenția și pe EKG, astfel că pacienții cu hipertrofie ventriculară rareori dezvoltă undă Q după un STEMI.
- supradenivelarea de ST și eșecul trombolizei sunt rare la pacienții cu hipertrofie cardiacă, dat fiind faptul că zona de miocard afectată de infarct nu este foarte mare proporțional cu masa totală de miocard.
- hipertrofia ventriculară stângă protejează cordul de o serie de complicații ale infarctului: șocul cardiogen – întrucât apariția acestuia necesită distrugerea a peste 40% din masa de miocard (ceea ce se poate întâmpla mai rar în cazul unui mușchi cardiac îngroșat, comparativ cu un cord normal) și ruptura de perete liber miocardic
Pe scurt, hipertrofia ventriculară limitează impactul negativ al unui infarct miocardic asupra funcționalității cordului.