Betaferon (interferon beta-1b) - prospect

Betaferon (interferon beta-1b) - prospect

Acţiune terapeutică: Interferon beta-1b pentru tratamentul sclerozei multiple recurent recidivantă.

Indicaţii: Betaferon se foloseşte ambulator la pacienţii cu scleroză multiplă recurent recidivantă, caracterizată prin cel puţin două atacuri cu disfuncţii neurologice în ultimii doi ani, urmate de o recuperare parţială sau totală. La aceşti pacienţi, tratamentul cu Betaferon a determinat o reducere a frecvenţei şi a severităţii recăderilor clinice, a numărului zilelor de spitalizare, precum şi prelungirea perioadei fără exacerbări. Efectul este semificativ şi poate fi măsurat prin investigaţii de rezonanţă magnetică pe scala specială EDSS. Nu s-a dovedit un efect clar în scleroza multiplă progresivă.

Compoziţie: O fiolă conţine 9,6 milioane UI (0,3 mg interferon beta-1b).

Mod de administrare: Tratamentul trebuie iniţiat şi supravegheat de medici specializaţi. Tratamentul trebuie început imediat după stabilirea formei de boală. Până în prezent nu se ştie cât durează tratamentul, dar datele de până acum arată că cel puţin doi ani. Soluţia se prepară înainte de injectare şi se vor administra subcutanat la fiecare două zile câte 8 milioane UI. Este bine pentru reuşita tratamentului ca pacientul să-şi facă singur injectarea.

Efecte secundare: Locale: apar relativ frecvent şi includ inflamaţia, durerea, necroza şi alte reacţii nespecifice, care dispar în timp. Generale: simptome asemănătoare virozelor respiratorii (febră, frison, dureri musculare, transpiraţii); şi acestea dispar pe măsura trecerii timpului. Sistemul nervos central: au fost observate depresie, anxietate, instabilitate emoţională, convulsii, confuzii; scăderea numărului celulelor albe şi creşterea unor enzime hepatice, de aceea este necesară o monitorizare a GOT şi GPT.

Contraindicaţii: Betaferon este contraindicat în sarcină şi la pacienţii cu hipersensibilitate faţă de interferonul beta sau albumina umană. Note speciale: Pacienţii vor fi informaţi privind efectele secundare şi vor fi instruiţi să comunice imediat medicilor dacă acestea apar, ţinând cont de tratamentul extrem de specific. Informaţii suplimentare vor fi la îndemâna specialiştilor.

Formă de prezentare: O cutie de Betaferon conţine 15 fiole de interferon beta-1b şi 15 fiole de dizolvant. 

Add comment


Security code
Refresh