O situa?ie frecvent întâlnit? în cardiologie este hipertrofia cardiac?, treat cel mai adesea secundar? unei cre?teri a postsarcinii (valvulopatie, hipertensiune arterial?). Hipertrofia este însă limitată doar la ventriculi, ceea ce înseamnă că termenul corect pentru definirea acestui proces este mai degrabă hipertrofie ventriculară decât hipertrofia cardiacă. Deși este un proces patologic, hipertrofia ventriculară poate fi uneori și benefică.
Atriile nu se hipertrofiază niciodată în condițiile unei creșteri (oricât de mari) a rezistenței la fluxul transvalvular dinspre cavitatea atrială spre cea ventriculară. Răspunsul lor la suprasolicitarea presională este dilatarea. De ce?
În primul rând pentru că atriile nu au o structură musculară atât de bine reprezentată precum ventriculii, prin urmare nu are ce să se hipertrofieze. În plus, ele nu au funcție de pompă contractilă (contracția atrială propriu-zisă participă doar cu 25% la umplerea ventriculară, restul realizându-se pasiv). Dilatarea atrială apare și din cauză că peretele atriilor este mult mai subțire decât cel al ventriculilor (grosimea peretelui atrial stâng este de doar 2 mm). Nu în ultimul rând, hipertrofia nu apare deoarece atriul stâng are și 4 supape prin care își poate scădea presiunea intracavitară – venele pulmonare (spre exemplu, în stenoza mitrală presiunea crescută din atriul stâng este transmisă retrograd în circulația pulmonară până la cavitățile drepte ale cordului – astfel atriul stâng “scapă” de hipertrofie și nu pune obstacol presiunii intraatriale crescute, ci o transmite mai departe).
Există încercări de “muscularizare” a atriilor prin terapii cu celule stem și terapii genetice, pentru a putea proteja supraîncărcarea presională a circulației pulmonare și a cordului drept (care ar duce la hipertensiune pulmonară și hipertrofie ventriculară dreaptă) în condițiile unei creșteri presionale în atriul stâng.
foto: psu.edu