Langerhans, sale Golgi, Henle, Bell, Falloppio – to?i ace?tia se afl? în fiecare dintre noi, în diferitele structuri anatomice care le poart? numele. Majoritatea termenilor care definesc componentele organelor ?i sistemelor din corpul uman î?i au originea în greac? sau latin?, îns? unii au nume proprii. Cât de bine îi cuno?ti pe cei ai c?ror nume sunt peste tot în organismul t?u?
Iată o listă a oamenilor de știință care și-au lăsat numele în structurile corpului uman:
Tendonul lui Achile – denumit după personajul din mitologia greacă, tendonul calcanean este cel mai gros tendon din organism și atașează mușchii plantar, gastrocnemian și solear la osul calcaneu.
Artera lui Adamkiewicz – este cea mai mare arteră medulară anterioară și poartă numele patologului polonez Albert Wojciech Adamkiewicz.
Canalul pudendal Alcock – este canalul prin care trece pachetul vasculonervos rușinos intern, așa cum l-a definit anatomistul irlandez Benjamin Alcock.
Mărul lui Adam (personajul Biblic) – reprezintă proeminența cartilajului tiroidian la nivelul gâtului
Glandele Bartholin – sunt glande secretoare de mucus care se deschid la nivelul vetibulului vulvar. Denumirea provine de la anatomistul danez Caspar Bartholin cel tânăr.
Plexul Batson – parte a sistemului venos cerebrospinal, acest plex conectează venele pelvine profunde și venele toracice (care drenează vezica urinară, sânul și prostata) cu plexul venos vertebral intern. Este denumit după anatomistul american Oscar Vivian Batson.
Nervul toracic lung Bell – purtând denumirea scoțianului Sir Charles Bell, nervul deservește mușchiul dințat anterior.
Ductele colectoare Bellini – reprezintă porțiunea distală a sistemului de ducte colectoare de la nivel renal, care se varsă într-un calice minor. Poartă denumirea anatomistului italian Lorenzo Bellini.
Coloanele Bertin – descrise de anatomistul francez Exupere Joseph Bertin, reprezintă extensia în medulară a cortexului renal între piramidele renale.
Celulele Betz – sunt neuronii piramidali giganți din stratul 5 al substanței cenușii din cortexul motor primar. Sunt denumite după histologul ucrainean Vladimir Alekseyevich Betz.
Cordoanele Billroth – au fost descrise de chirurgul austriac Theodor Billroth și sunt cordoanele celulare situate între sinusoide în pulpa roșie a splinei.
Capsula Bowman – este capsula glomerulului renal, care poartă numele englezului Sir William Bowman.
Aria Broca – este regiunea din lobul frontal responsabilă de vorbire. Denumirea provine de la chirugul-anatomist francez Paul Broca.
Ariile Brodmann – denumite după neurologul german Korbinian Brodmann, reprezintă harta regiunilor cortexului cerebral
Glandele Brunner – sunt glande submucoase descrise de elvețianul Johann Conrad Brunner, localizate la nivelul duodenului proximal
Fascia Buck – intră în alcătuirea fasciei profunde a penisului, fiind denumită după chirurgul plastician american Gordon Buck
Celulele Cajal – sunt celule interstițiale localizate la nivelul tractului gastrointestinal, descoperite de patologul spaniol Santiago Ramon y Cajal.
Celulele Clara – sunt celule exocrine care secretă substanțe cu rol protector pentru epiteliul bronșiolar. Poartă denumirea anatomistului german Max Clara.
Triunghiul Calot – este spațiul dintre ductul hepatic comun medial, ductul cistic lateral și artera cistică superior, așa cum l-a definit chirurgul francez Jean-Francois Calot
Tuberculul Chassaignac (sau tuberculul carotic) – este tuberculul anterior al vertebrei cervicale 6, definit de doctorul Charles Marie Edouard Chassaignac
Fascia lui Cooles – cunoscută și ca fascia perineală, această structură aponevrotică descrisă de irlandezul Abraham Colles ancorează musculatura de la baza penisului
Ligamentul pectineal Cooper – descris de englez Astley Cooper, este ligamentul care acoperă linia pectineală a ramului pubian. Același chirurg a descris și ligamentul suspensor Cooper al glandei mamare.
Organul lui Corti – este parte a urechii interne, constând într-un strat de celule specializate care transformă semnalele auditive în impuls nervos. Este denumit după anatomistul italian Alfonso Corti.
Glandele bulbouretrale Cowper – sunt omologul glandelor Bartholin la femeie, fiind descrise de anatomistul englez William Cowper.
Tuberculul Darwin – denumit după englezul Charles Darwin, este o îngroșare nodulară la nivelul joncțiunii dintre treimea superioară și medie a urechii.
Fascia Denonvilliers – este facia rectoprostatică, descrisă de chirurgul francez Charles-Pierre Denonvilliers
Membrana Descemet – este membrana bazală de la nivelul corneei, purtând numele francezului Jean Descemet.
Spațiul Disse – denumit după histologul germen Joseph Disse, este spațiul perisinusoidal, dintre hepatocit și sinusoid
Fundul de sac rectouterin/rectovaginal Douglas – este recesul cavității peritoneale între rect și peretele posterior uterin. Denumirea provine de la anatomistul scoțian James Douglas.
Glandele von Ebner – descrise de histologul german Victor von Ebner, sunt glande salivare seroase localizate la nivelul limbii.
Nucleul Edinger-Westphal – sau nucleul oculomotor accesor, intervine în pupiloconstricție și convergență. Este denumit după anatomistul german Ludwig Edinger și neurologul german Friedrich Otto Westphal.
Trompa lui Eustachio – numită și tubul auditiv sau faringotimpanic, este canalul care unește nazofaringele cu urechea internă. A fost descrisă de italianul Bartolomeo Eustachi.
Trompa Fallopiana – sau trompa uterină (salpinge), este tubul care unește uterul cu ovarul. Numele provine de la anatomistul italian Gabriele Falloppio.
Ductul Gartner – este un vestigiu embriologic al canalelor Wolff la femeie, din timpul dezvoltării organelor reproductive. A fost descoperit de danezul Hermann Treschow Gartner.
Fascia Gerota – sau facia renală, este o structură conjunctivă care încapsulează rinichii și glandele suprarenale. Denumirea aparține urologului român Dumitru Gerota.
Fascia Gallaudet – denumită după anatomistul american Bryan Baron Gallaudet, definește fascia perineală profundă.
Vena Giacomini – purtând numele italianului Carlo Giacomini, această venă este o comunicantă între vena safenă mare (internă) și vena safenă mică (externă).
Capsula Glisson – este capsula colagenică care acoperă ficatul. Durerea hepatică apare prin distensia sau tracționarea capsulei, care este bogat inervată. Denumirea provine de la anatomistul englez Francis Glisson.
Receptorul Golgi – este structura neurotendinoasă de la originea și inserția fibrelor mușchilor scheletali, responsabilă de detecția modificărilor în tensiunea musculară. Poartă numele patologului italian Camillo Golgi.
Foliculi de Graaf – sunt foliculi maturi, terțiari, dintre care se va selecta foliculul ovulator. Denumirea aparține anatomistului olandez Regnier de Graaf.
Punctul G (Gräfenberg) – este o zonă intens erogenă de la nivelul peretelui anterior al vaginului, care intervine în apariția orgasmului. Existența sa este controversată. A fost descris de ginecologul german Ernst Gräfenberg.
Vena lui Galen – având originea de la medicul grec Galen, este marea venă cerebrală, care drenează sângele de la nivelul creierului.
Bursa (punga) Hartmann – numită și infundibul, este joncțiunea dintre colul veziculei biliare și ductul cistic, unde se pot impacta calculi. Este denumită după Henri Hubert Vadim Hartmann.
Canalele Haversiene – denumite după medicul englez Clopton Havers, sunt canale care conțin pachetele vasculonervoase ce străbat longitudinal osul.
Valvele spirale Heister – sunt pliuri mucosale la nivelul ductului cistic, care conectează colecistul cu calea biliară principală. Sunt denumite după anatomistul german Lorenz Heister.
Ansa lui Henle – este porțiunea nefronului dintre tubul proximal și cel distal, care pătrunde în medulara rinichiului. A fost descoperită de anatomistul german Friedrich Gustav Jakob Henle.
Canalele Hering – sunt ductele biliare intrahepatice (parte a sistemului excretor biliar hepatic) și poartă denumirea fiziologului Karl Ewald Konstantin Hering.
Corpii Herring – sunt terminațiile axonilor de la nivelul hipotalamusului care coboară până în hipofiza posterioară, unde se stochează hormonii antidiuretic și oxitocina. Această structură anatomică a fost descrisă de englezul Percy Theodore Herring.
Girusul Heschl – sau girusul temporal transvers este localizat în aria cortexului auditiv primar, corespunzător ariilor Brodmann 41 și 42. Este prima structură corticală care procesează informațiile auditive recepționate. A fost descries de austriacul Richard L. Heschl.
Triunghiul Heselbach – este triunghiul inghinal delimitat de marginea laterală a mușchiului drept abdominal (linia semilunară), vasele epigastrice inferioare și ligamentul inghinal. Descrierea aparține germanului Franz Kaspar Hesselbach.
Fasciculul His – este parte a sistemului excitoconductor de la nivelul cordului, care transmite impulsurile electrice la nodul atrioventricular la miocard, prin ramuri fasciculare. A fost descris de cardiologul elvețian Wilhelm His Jr.
Valvele Houston – sunt pliuri semilunare transversale care proemină în lumenul rectal, denumite după anatomistul irlandez John Houston.
Valve Kerckring – sau valvule conivente, sunt pliuri circulare localizate la nivelul mucoasei intestinului subțire. Sunt denumite după olandezul Theodor Kerckring.
Porii Kohn – sunt orificii mici în pereții alveolelor adiacente, care servesc drept conexiuni interalveolare pentru ventilație colaterală. Poartă numele medicului germen Hans Kohn.
Corpusculii Krause – sunt corpusculi bulboizi localizați la nivel cutanat, care funcționează ca termoreceptori (sensibili la rece). Au fost descriși tot de germani, mai precis de către anatomistul Wilhelm Krause.
Celulele Kupfer – cunoscute și ca macrofage stelate, sunt celule specializate de la nivel hepatic care fac parte din sistemul reticuloendotelial. Au fost observate prima dată de Karl Wilhelm von Kupffer, care le-a numit initial Sternzellen (celule stelate).
Insulele Langerhans – sunt grupurile celulare care constituie componenta endocrină a pancreasului (1-2% din totalul masei pancreasului). Au fost descoperite de germanul Paul Langerhans, care a descris și celulele Langerhans, celule dendritice de la nivel cutaneo-mucos.
Celulele Leydig – sunt celule interstițiale localizate adiacent tubilor seminiferi din testicul. Sub acțiunea hormonului luteinizant, produc progesteron. Poartă numele germanului Franz Leydig.
Criptele Lieberkühn – sau criptele intestinale, sunt structurile glandulare de la nivelul epiteliului intestinului gros. Denumirea provine de la anatomistul Johann Nathanael Lieberkühn.
Glandele periutretrale Littre – denumite după Alexis Littre, sunt glande mucosecretoare care se deschis la nivelul uretrei.
Unghiul lui Louis – reprezintă unghiul manubrio-sternal descris de Antoine Louis.
Unghiul Lovibond – descris de britanicul Lovibond, este unghiul dintre patul unghial și cuticulă. În degetele hipocratice, unghiul devine mai mic de 165°.
Ganglionul Lund sau Mascagni – este ganglionul santinelă al colecistului, situat în triunghiul Calot. Se poate transforma în adenopatie în colecistită sau colangită. Denumirea este dată după americanul Fed Bates Lund și italianul Paolo Mascagni.
Gaura (orificiul) Luschka – sau apertura laterală, este un orificiu în extremitatea laterală a recesului lateral al ventriculului 4 prin care lichidul cefalorahidian trece în spațiul subarahnoidian. Același anatomist Hubert von Luschka a descris și ductul Luschka (duct biliar accesor) sau criptele Luschka (proeminențe membranoase ale peretelui intern al colecistului).
Foramen Magendie – descris pentru prima oară de François Magendie, este cunoscut și sub numele de apertura mediană și constă într-un orificiu prin care lichidul cefalorahidian drenează din ventriculul patru în cisterna magna.
Punctul McBurney – este punctul localizat la unirii treimii inferioare cu 2/3 superioare pe linia dintre spina iliacă anterosuperioară și ombilic. Este punctul dureros în apendicită. Denumirea provine de la chirurgul american Charles McBurney.
Piramidele Malpighi – denumite după Marcello Malpighi, sunt ariile piramidale dispuse cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal, în număr de 10-12 pentru fiecare rinichi.
Diverticulul Meckel – prezent la aproximativ 2% din populație, este un diverticul situat în ileonul distal. Poartă numele lui Johann Friedrich Meckel, care a descris originea embriologică a acestui diverticul (vestigiu al ductului omfalomezenteric).
Glandele Meibomiene – sau glandele tarsale, sunt un tip particular de glande sebacee localizate la nivelul pleoapelor. Au fost descrise de germanul Johann Heinrich Meibom.
Corpusculii Meissner – sunt mecanoreceptori situați la nivelul pielii, responsabili de sensibilitatea la atingere. Au cea mai mare densitate la vârful degetelor. Pe lângă acești corpusculi, germanul Georg Meissner a mai descris și plexul submucos Meissner, care alături de plexul mienteric Auerbach asigură inervația tractului digestiv.
Foramen (gaura) Monro – sunt orificiile care conectează ventriculii laterali cu ventriculul 3, asigurând fluxul lichidului cefalorahidian. Descoperirea aparține scoțianului Alexander Monro.
Glandele (tuberculii) Montgomery – sunt glande sebacee localizate la nivelul areolei, în jurul sfârcului. Sunt denumite după obstetricianul William Fetherstone Montgomery.
Hidatida Morgagni – sau apendicele testicular, este un rest embrionar. Numele provine de la Giovanni Battista Morgagni.
Spațiul Morison – sau recesul hepatorenal, este spațiul dintre ficat și rinichiul drept. A fost descris de chirurgul britanic James Rutherford Morison.
Corpusculii Nissl (corpi tigroizi) – sunt mase dense de reticul endoplasmic rugos situate la nivelul corpilor neuronali, la nivelul cărora are loc sinteza de proteine. Denumirea este dată după psihiatrul german Franz Nissl, care a inventat metoda de colorație Nissl.
Sfincterul Oddi – sau sfincterul biliopancreatic descris de Ruggero Oddi, este o valvă musculară care controlează secreția de sucuri digestive (pancreatic și biliar) prin ampula Vater în duoden.
Corpusculii Pacinieni – sunt un tip de mecanoreceptori localizați la nivelul pielii, responsabili de sensibilitatea la vibrație și presiune. Au fost descoperiți de anatomistul italian Filippo Pacini.
Celulele Paneth – sunt un tip celular de la nivelul epiteliului intestinului subțire, cu rol în menținerea barierei gastrointestinale contra patogenilor. Sunt denumite după patologul austrian Joseph Paneth.
Circuitul Papez – este un circuit neural pentru controlul expresiei emoționale, descris de James Papez.
Plăcile Peyer – purtând numele anatomistul elevețian Johann Conrad Peyer, acestea sunt de fapt noduli limfoizi localizați la nivelul intestinului subțire distal.
Ligamentul Poupart – este ligamentul inghinal, care unește tuberculul pubic cu spina iliacă antero-superioară. Relevața sa în cura chirurgicală a herniilor a fost evidențiată de François Poupart.
Celulele Purkinje – sunt neuroni GABA-ergici localizați la nivelul cerebelului, descoperiți de anatomistul ceh Jan Evangelista Purkyne.
Celulele Renshaw – sunt neuroni inhibitori localizați în substanța cenușie a măduvei spinării, conectați la motoneuroni alfa. Aceste celule sunt ținta toxinei Clostridium tetani și disfuncția lor duce la hiperactivarea alfa-motoneuronilor și la contracție musculară continuă. Birdsey Renshaw a descris aceste celule.
Plexul venos Retzius – descris de Anders Retzius, este localizat pe flancurile abdomenului și conectează venele peretelui abdominal cu venele tributare segmentelor digestive retroperitoneale.
Sinusurile Rokitansky–Aschoff – sunt pseudodiverticuli în peretele colecistului. Denumirea este dată după Carl Freiherr von Rokitansky și Ludwig Aschoff.
Fisura Rolandică – Luigi Rolando este cel care a dat numele șanțului central de la nivelul creierului.
Ductul Santorini – este denumirea pentru ductul pancreatic accesor, după Giovanni Domenico Santorini.
Canalul Schlemm – numit după anatomistul german Friedrich Schlemm, este canalul care colectează umoarea apoasă și o drenează prin venele ciliare anterioare. Înfundarea sa poate duce la creșterea tensiunii intraoculare.
Celulele Sertoli – sunt celule sustentaculare (de susținere) care se activează sub acțiunea hormonului foliculo-stimulant (FSH). Au fost descoperite de italianul Enrico Sertoli.
Glandele Skene – sunt glande localizate pe peretele anterior al vaginului, în porțiunea distală a uretrei. Deși au fost descrise inițial de un francez, ele poartă numele ginecologului scoțian Alexander Skene.
Ductul Stensen – sau ductul parotidian, este canalul prin care saliva este excretată de la nivelul glandei parotide în cavitatea bucală. Descrierea aparține anatomistului danes Nicolas Steno.
Apeductul lui Sylvius – sau apeductul cerebral, conectează ventriculul 3 cu ventriculul 4 în fluxul lichidului cefalorahidian la nivel cerebral. Numele este dat după Franciscus Sylvius.
Ligamentul lui Treitz – este o structură musculară care conectează flexura duodenojejunală la țesuturile conjunctive adiacente. Descrierea aparține lui Václav Treitz.
Ampula Vater – descrisă de Abraham Vater, ampula este formată prin unirea ductului pancreatic cu calea biliară principal și se deschide la nivelul papilei duodenale major.
Spațiul perivascular Virchow-Robin –este spațiul imunologic dintre vasele de sânge și țesutul cerebral, care în mod normal conține fluid interstițial dar care se poate expanda prin infiltrat limfocitar în infecții. Denumirea provine de la germanul Rudolf Virchow și francezul Charles-Philippe Robin.
Cercul Waldeyer – definește aranjamentul circular al țesului limfoid la nivelul faringelui și include tonsilele faringiene, tubale, palatine și linguale. A fot descris de anatomistul german Heinrich Wilhelm Gottfried von Waldeyer-Hartz.
Granulele Weibel-Palade – sunt granule de depozit ale celulelor endoteliale, care stochează și eliberează 2 molecule importante (factorul von Willebrand și P-selectina). Descoperirea loraparține elvețianului Ewald R. Weibel și românului George Emil Palade.
Aria Wernicke – denumită după neurologul și psihiatrul german Carl Wernicke, este aria din cortexul cerebral responsabilă de limbajul scris și vorbit (corespunde ariei Brodmann 22).
Ductul Wharton – este ductul de excreție al glandei submandibulare. Numele provine de la anatomistul englez Thomas Wharton.
Ductul Wirsung – purtând numele lui Johann Georg Wirsung, acesta este ductul pancreatic principal, care colectează sucul pancreatic produs de pancreasul exocrin
Poligonul Willis – denumit după doctorul Thomas Willis, reprezintă anastomozele circulatorii de la nivel cerebral
Zonula Zinn – este un inel de benzi fibroase care conectează corpul ciliar cu cristalinul. A fost descrisă de Johann Gottfried Zinn.